Publications

Matca Literară

Emerald Equus

Văd uneori mâinile alea care trag ba într-o direcție, ba într-alta. Văd cum își perindă degetele prin emisferele mele, încercând să înșface câte o bucată ca s-o împroaște cu melancolie și dor de țară. Dar care țară? Sau cum îmi eliberez mâna din prinsoarea altor mâini, în Raiul în care mă aflu, ce devine lent Iad, în timp ce Iadul din cealaltă parte se transformă în noul Rai pentru starea mea de ducă și de Heimat. Și îmi pare atât de greu, încât am impresia că mi s-a mutat uterul în plexul solar, cu durerea în etape. Degeaba stau pe fotoliul Soare-Răsare din fața biroului –, căci așa îi zic fotoliului meu din velur portocaliu, cu speteaza și brațele unite în onduleuri, precum carcasa unei scoici cu perlă –, încercând să desfac ițele ghemului dintre sâni. […]

Nesemnate

Parabola Scroafei

Prin grilajul de fier, Anastasia o mângâie pe creștet, trecu gânditoare cu degetele printre firele de păr sârmos și scurt de culoarea untului.

– Vei ajunge cineva, Norma, îi spuse ea. Eu așa consider că, în lumina reflectoarelor, mulți oameni respectabili se vor uita la tine și vor aplauda la un moment dat, măguliți de ceea ce se petrece. Și sunt sigură că ceva important va avea loc, de unde cei prezenți vor culege învățăminte, căci nu există vreun lucru la care să se participe și să nu se tragă vreo concluzie.

Scroafa fornăi ca o balenă prin râtul umed, scuturând scurt din cap. De-o parte a spinării, pielea îi era gravată cu însemnul fermei, iar lucrătoarea atinse ușor porțiunea cicatrizată, doar ca să revină în regiunea frunții și a urechilor pufoase, capsate cu etichete galbene. Doi măcelari cu lopeți se apropiară de țarc, unul descuie poarta și celălalt o lovi pe Norma pe spate pentru a o ghida către abator. Anastasia, cu ochii înroșiți, reveni în vestiar unde își lăsă halatul și casca de protecție. Norma va fi un star, îi trecu prin minte și asta îi mai alungă din tulburare. […]

Revista Familia

Animalul Omega

M-au luat la dans în amiaza mare. La început am refuzat politicos, lăsându-mi un răgaz de timp, doar abia intrasem în salonul împodobit cu baloane refolosite. Organizaseră petrecerea în acest spațiu de recreere pe post de bibliotecă, cu stive de cărți ticsite pe suprafețe scrijelite de mobilă veche.

Am inspirat adânc. Pe două mese de lemn unite într-un L erau așezate, la o oarecare distanță, ghivece cu flori de plastic și pahare de unică folosință, umplute cu suc de portocale. Lumea de afară se vedea și se auzea la YouTube, pe un ecran LED de 55 țoli, lipit de perete.

Într-o flanelă de bumbac peste o cămașă cadrilată cu reverele ieșite, Teodor era prezent în colțul mesei mai scurte, unde se pare că își aveau locul cei șase sărbătoriți pe luna octombrie. M-a privit cordial de sub sprâncenele înspicate, iar eu i-am aruncat o scurtă ocheadă drept răspuns. L-am salutat apoi pe Albert, amicul lui de la cealaltă masă. Organizatoarea de evenimente sociale, Eva, îmi făcuse semn să intru cu prietena mea în cărucior, după ce bântuisem coridoarele din jur, în plimbări lente, ca să zăresc hulubii cum se împerecheau pe bordura ferestrelor. Cerul era static și noros. […]